Din fericire, nici una n-a fost rănită grav, iar situaţia aproape că ar fi de râs, dacă de fapt n-ar fi de plâns.
Bihorel a aflat că agresoarea suferă de tulburări psihice, motiv pentru care a şi fost internată în aceeaşi zi la Spitalul de Psihiatrie, unde medicii au stabilit că nu este răspunzătoare pentru faptele ei. Colegii profesoarei ştiau că are probleme medicale, dar n-au crezut că de această natură, mai cu seamă că niciodată n-a avut o ieşire violentă.
Universitarii habar n-au avut că femeia era luată în evidenţe ca fiind „trilulilu” şi că de luni bune refuza tratamentul prescris de medici. Dilema şefilor Universităţii este ce să facă acum cu ea, astfel încât colegii şi studenţii să fie în siguranţă. Asta i-ar mai lipsi acum Universităţii: pe lângă porecla de Sorbonica, şi reputaţia de Socolica…