Bătaia e ruptă din rai: Şeful ADP, Liviu Andrica, preferă bătăuşii în locul procurorilor

Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, şi-o cam cere. Bătut într-o dimineaţă de februarie la ieşirea din blocul unde locuieşte, de către doi ţigani care nu au fost niciodată identificaţi, omul face haz de necaz.

Joia trecută, prezentând jurnaliştilor investiţiile de peste 10 milioane de euro derulate anul acesta de ADP, Andrica a garantat corectitudinea procedurilor de atribuire a lucrărilor cu o remarcă surprinzătoare.

„Eu unul m-am cam lămurit. Decât să te aştepte DNA dimineaţa la ieşirea din casă, mai bine să te aştepte bătăuşii. Măcar aşa ştii că ţi-ai făcut treaba!”, a spus directorul.

Atâta tot că cele două variante nu se exclud: pe unii s-ar putea să-i aştepte şi malaci puşi pe bătaie, şi oamenii legii!


*
*