Banii jos! Şefii din Universitate, ameninţaţi cu salarii pe măsura productivităţii

Rectorul Constantin Bungău le-a prezentat în urmă cu mai bine de o săptămână senatorilor universitari aşa-numitul raport al planului operaţional pentru 2012, adică un fel de dare de seamă cu obiectivele îndeplinite şi cu cele ratate.

Concluzia finală a fost că executivul a reuşit să îndeplinească 67% din ce îşi propusese pentru anul trecut, motiv pentru care unul din senatori, mai isteţ, a cerut ca salariile rectorului, prorectorilor şi decanilor să scadă cu 33%, adică cu procentul de neîndeplinire.

Ideea, fireşte, n-a fost deloc pe placul celor vizaţi, rectorul motivând că nu-i corect ca el şi echipa sa să plătească nerealizările, dat fiind că planul pe 2012 fusese întocmit de fosta echipă de şefi, a lui Cornel Antal.

În final, cele două părţi au ajuns la un consens: anul acesta nu va fi nimeni tras la răspundere, dar anul viitor fiecare procent neîndeplinit va însemna bani mai puţini pentru cei responsabili. Că deh, şi aşa n-are Universitatea prea mulţi firfirici…


*
*