Marţea trecută, după o tentativă eşuată în octombrie, aleşii nojoridanilor au votat, la propunerea fostului edil PNL-ist Mircea Crainic, a actualului primar Teodor Petru Baba şi a vicelui Cristian Tudor Tripa, ambii PSD, înfiinţarea unui club sportiv, care să aibă mai multe secţii (fotbal, baschet, handbal etc.) şi care să fie finanţat din bugetul local, începând de anul viitor.
Din 15 consilieri locali, doar trei PNL-işti s-au opus ideii, motivând că în comună sunt mai puţin de 500 de elevi şi că Nojoridul nu are nici măcar o singură grădiniţă cu orar prelungit… Unul dintre aleşi a îndrăznit chiar să sugereze că afacerea va fi pe cât de păguboasă pentru comună, care va trebui să plătească zeci de salarii în plus, pe atât de mănoasă pentru alţii.
Cum ar fi vicele Tripa, posesorul unui frumos teren de fotbal aflat la intrarea în comună dinspre oraş. Mai ştii, poate nici nu-i departe de adevăr, doar s-au văzut destui fotbalişti gata să înscrie autogoluri, în propria poartă, dacă le pică ceva, vorba aia, în afara terenului…