Amenajarea pistei de alergare din Parcul Brătianu, începută în august cu termen de finalizare la jumătatea lunii septembrie, este încă în şantier.
De două săptămâni, angajaţii Drumuri Bihor au abandonat lucrările, blocaţi în tranşeele săpate de Elsaco şi Energomontaj, firmele care înlocuiesc reţelele de termoficare şi care au lăsat în urmă maldăre de pământ, pentru a le folosi la finalul lucrării, ca să aducă amplasamentul în starea iniţială.
Lungă de 1.050 metri, pista care va fi acoperită cu tartan este finanţată de Eco Bihor din banii încasaţi de la alte oraşe care şi-au depozitat gunoaiele în groapa ecologică a Oradiei. Atât doar că cei 530.000 de lei puşi la bătaie au ajuns numai pentru amenajarea pe o lăţime de doar 1,2 metri, aşa că şi după finalizarea lucrărilor alergătorii vor putea face mişcare doar încolonaţi, în şir indian.
Cum inevitabil doi sportivi venind din sens opus se vor lovi ca la rugby, Primăria ia în calcul – la modul serios – elaborarea unui regulament care să stabilească în ce direcţie să se alerge în jurul parcului. Fără a se gândi că problemele apar nu doar din sens opus, ci şi la depăşire…