Bihorel

Artă anonimă: Patru studente susţin că la Facultatea de Arte li s-a cerut şpagă

Acuze grave au fost lansate, săptămâna trecută, împotriva profesorilor Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea. Printr-o scrisoare trimisă rectorului, dar şi BIHOREANULUI, patru studente susţin că la examenul de licenţă din acest an, unii profesori le-au cerut şpagă “între 500 şi 1.000 euro”.

Nemulţumirea tinerelor e cu atât mai mare cu cât în cei trei ani de facultate n-au învăţat mare lucru, aşa că după licenţă au rămas la fel de iscusite, doar că mai sărace.

Reclamantele îi cer rectorului Constantin Bungău să nu lase profesorii să distrugă şi alte generaţii şi să cureţe facultatea de impostori. Problema e că scrisoarea n-a fost semnată, iar rectorul a mărturisit că nu prea ştie cum s-o rezolve.

Nu este exclus ca depeşa să fie trimisă tocmai de vreun profesor, ştiut fiind că orgoliul între artişti e mare, la fel ca bătaia pe posturi. Pe de altă parte, la fel de bine se poate ca faptele reclamate să fie 100% reale, că doar s-au văzut cazuri şi la celelalte facultăţi.

Oricum, scrisoarea poate fi considerată cea mai mare operă de artă a studenţilor orădeni din ultimul deceniu. Că-n rest niciunul nu se poate lăuda cu vreo operă care să fi făcut valuri…

Exit mobile version