Cum PSD şi UDMR a votat contra invocând că, prin lege, contribuţia părinţilor nu poate depăşi 20% din cheltuieli, edilul şi-a convins colegii spunând că răspunderea cu privire la legalitatea proiectului îi revine directoarei ASCO. Ce nu ştia Bolojan e că Moş, deşi 20% din 49,27 lei (cât costă mâncarea unui copil pe zi) îi dădea 9,85 bani, a rotunjit suma în sus, stabilind taxa la 10 lei, ca să nu se încurce cu mărunţiş.
Secretarul municipiului, Ionel Vila, care nu fusese consultat înaintea promovării materialului, a refăcut calculele şi constatând că pragul maxim legal era depăşit, l-a informat săptămâna trecută pe primar că nu va da aviz de legalitate Hotărârii Consiliului Local, deşi aceasta fusese votată.
Ca urmare, e de aşteptat ca scumpirea taxei de creşă să fie abrogată tot de liberali în următoarea şedinţă, ca să evite suspendarea ei de către prefect. Acum rămâne de văzut dacă primarul doar s-a lăudat sau chiar o va şi sancţiona pe şefa ASCO pentru gafa făcută…