Ei bine, de la dezvăluiri au trecut mai bine de două luni, însă protagoniştii n-au fost traşi la răspundere nici până acum şi sunt în continuare pe funcţii, chit că pentru acelaşi gen de fapte, un alt poliţist din zonă, Gheorghe Bat, fost şef de post în comuna Pietroasa, a fost trimis în judecată pentru corupţie (ce-i drept, nu va mai fi tras la răspundere, pentru că a murit în timpul derulării procesului!).
Ancheta pornită în cazul primarului Magda şi a poliţistului Man s-a urnit abia la începutul acestei luni, când – după cum a aflat Bihorel – poliţiştii au ridicat înregistrarea buclucaşă, ca s-o predea procurorilor de la Parchetul Beiuş, obligaţi să stabilească dacă ciubucăreala celor doi e faptă penală sau ba. La cât de greu se mişcă treburile în Ţara Binşului, n-ar fi exclus, însă, ca ancheta să se termine de Paşti. La Paştile cailor, desigur…