În halta Peştera Vadu Crişului, adică peste râu de peşteră, zace liniştit un cazan de încălzire cu lemne. Nou-nouţ, cazanul mai are încă pe el câteva din foliile de protecţie folosite la transport şi stă bine mersi în haltă, parcă aşteptându-şi vreun părinte adoptiv.
Bihorel a aflat că, deşi pare abandonat în mijlocul pădurii, cazanul are un stăpân: Consiliul Judeţean l-a cumpărat pentru punctul de informare turistică ridicat de curând chiar lângă peşteră.
Fiindcă angajaţii CJ Bihor nu au găsit forma cea mai bună pentru transportul cazanului greu de câteva sute de kilograme, au ales să-l lase, deocamdată, în locul în care l-au şi dat jos din tren.
Numai să nu găsească „haiducii” o metodă mai rapidă de transport, până când fac calculele funcţionarii…