Juriştii Primăriei au avut nevoie de 15 zile să se dumirească că termenul de depunere a recursului la Curtea de Apel Oradea este, de fapt, de 5 zile. Aşa că Vuşcan a câştigat prin neprezentare, spre desfătarea pizmaşilor lui Bolojan.
Eu cred că ar trebui să se ia măsuri ferme. De exemplu, ar trebui deviată circulaţia maşinilor şi tramvaielor din zona Primăriei pentru ca nimeni să nu tulbure somnul compartimentului juridic.
De asemenea, juriştii Primăriei care apucă să se pensioneze vor fi ţinuţi în continuare în instituţie, imersaţi în formol, ca mărturie pentru generaţiile viitoare despre ce înseamnă profesionalism adevărat.