Povesteam de pruncul doamnei Cristiana Bigan, fostă şefă de la OPC. Participant la un concurs pentru postul de consilier în Afaceri Europene, Paul Ferchedău n-a fost în stare să citească subiectele la examen, deşi le primise cu trei zile înainte.
La aflarea veştii că astfel de specimene vor popula ministerele, culmea, doamna ministru Maria Câmpeanu s-a amuzat, în loc să facă un gest creştinesc şi să-l împuşte pe cel care aspiră la asemenea funcţii.
Junele Ferchedău poate fi mândru că a ajuns în atenţia presei, deşi, în mod normal, ar fi apărut doar în Crişana, pe ultima pagină. Îmi vine să-l bag în mă-sa pe ăla de-a zis „Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri”, dar mare dreptate a avut.