Bihorel

Aflat după gratii, patronul Capa Instal bagă doi primari la apă. Lista rămâne deschisă…

La aflarea veştii că patronul Capa Instal, Cosmin Bonica, a intrat la bulău, mulţi primari din Bihor şi ştabi de pe la Consiliul Judeţean au simţit fiori. Iar primele victime se văd.

Pedelistul Daniel Cioloş, fost primar în Holod, şi actualul primar pesedist din Avram Iancu, Teodor Matica, au făcut cunoştinţă cu mititica. Lucrări neexecutate, dar decontate, preţuri crescute fără justificare, achiziţii de utilaje inexistente, dar recepţionate, sunt faptele de arme pe care Bonica le-a dat în vileag.

Deocamdată, primarii vor fi judecaţi în libertate, iar Matica are măcar consolarea că, odată cu intrarea în PSD, în caz de necaz, va avea o grămadă de cunoştinţe la puşcărie.

Oricum, emoţiile sunt mari în domeniul politic, pentru că, dacă Bonica deschide gura şi în alte scopuri decât acelea de a mânca sau căsca, s-ar putea ca şedinţele Consiliului Judeţean cu primarii din judeţ să se ţină în sala de mese a Penitenciarului Oradea.

Exit mobile version