Abuz de campanie

E clar că circul din campania electorală ia amploare. De data asta a fost rândul pesediştilor să se plângă. Liberalii din Marghita au venit cu o poză în care Cornel Popa apare alături de Eduard Helvig, actualul şef al SRI.

Aşa cum remarca şi domnul Ioan Mang, poza probabil că e făcută mai demult, dar scopul este evident: acela de a induce populaţiei ideea că SRI-ul e cu liberalii.

Dacă eram în locul liberalilor, băgam o poză cu Popa alături de I. C. Brătianu, chit că pentru aşa ceva trebuia apelat la un montaj fotografic.

Reacţia lui Mang vine după ce liberalii au reclamat că social democraţii au împărţit la biserică, în noapte de Înviere, felicitări cu Iisus, semnate Mang şi Ana Maria Tiron.

Mergând pe aceeaşi logică, iată că dacă Helvig e cu liberalii, Iisus devine agent electoral PSD. Mă aştept ca în lupta pentru primării să fie azvârliţi Putin, Obama, Budha şi Khrisna.


*
*