Răzbunare a la PSD: Primăria primeşte penalităţi pe bandă rulantă la proiectele pe care le derulează

Izbucnirile primarului Ilie Bolojan la adresa unor ştabi din PSD, precum premierul Victor Ponta sau vicepremierul Liviu Dragnea, încep să dea rezultate: Primăria primeşte penalităţi pe bandă rulantă la proiectele pe care le derulează.

Chiar acum două săptămâni, municipalitatea s-a ales de la autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial Mediu o penalizare de 25% la proiectul de înlocuire a reţelelor de termoficare, pentru suspiciuni de nereguli.

Ca urmare, Primăria – care avea de plătit constructorilor 8 milioane lei – a primit de la Ministerul Mediului doar 6 milioane.

Diferenţa a fost acoperită de la bugetul local, iar finanţiştii Primăriei se gândesc cu groază că săptămâna viitoare constructorii vor ajunge la o nouă fază determinantă a lucrărilor şi vor putea emite o nouă factură.

Nu de alta, dar municipalitatea va trebui să scoată alte 2 milioane din vistierie. Conform regulamentelor în vigoare, reprezentanţii autorităţilor de management pot acorda penalităţi „preventive” pe care le pot motiva sau anula în termen de 90 de zile.

Timp suficient ca municipalitatea să intre în incapacitate de plată…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de titel | 2 octombrie 2014 13:49

    De ce ? PONTA SI IDIOTUL DRAGNEA SUNT CEI BUNI?

  2. >> Postat de g | 2 octombrie 2014 10:15

    bolojan demisia