Serviciul de dezalcoolizare, în colaborare cu SMURD şi Medicina Legală, organizează Târgul Pălincarilor. Deşi manifestarea nu mai este inclusă în Toamna Orădeană, sunt convins că va avea cel mai mare succes la public.
La târg vor fi prezente ansambluri folclorice care vor interpreta cântece de pahar, damigeană şi butoi. Vor fi concursuri de trosnit viteză, de comă profundă şi de beţie cruntă. Cei orbi de beţi vor fi instruiţi să ajungă acasă cu câini speciali, antrenaţi.
Se vor face demonstraţii de intervenţii cu targa, concurs de alergare în patru labe, iar firmele de medicamente vor lansa noi produse anti-mahmureală. Se va decerna premiul de cetăţean turmentat de onoare consumatorului care, din cauza consumului de alcool, nu se va putea ridica din şanţ până de Ziua Oradiei.