Din nou firma Marconst a fost chemată să ne arate dacă în răstimpul de un an a reuşit să mai deprindă taina meşteşugului mozaicului. Aşa că a făcut o probă să vadă reacţia viceprimarului Mircea Mălan, cel pe care a căzut măgăreaţa să răspundă de obiectiv.
Dacă acum un an hibele mozaicului au fost puse pe seama frigului, de data asta motivul rateului a fost căldura. Semn că până la urmă Pasajul e condamnat să funcţioneze în atmosferă controlată, ca-n Staţia Spaţială Internaţională.
Dar hai să dau câteva sfaturi pentru ca Pasajul să fie totuşi renovat la standarde decente:
- Patronul de la Marconst să înlocuiască ungurii din Marghita cu italienii din Toscana.
- Mircea Mălan să fie înlocuit cu Ovidiu Mureşan, că oricum el va fi cel care va tăia panglica.
- Mozaicul să fie înlocuit cu beton armat.
- Să se interzică definitiv circulaţia prin Pasaj, ca să nu se murdărească şi să nu aibă cine băga de vină dacă crapă.
- Canalul tehnic să fie acoperit cu o prelată dotată cu fermoar pentru ca muncitorii să poată interveni fără să spargă mozaicul.
- Să fie interzis total iluminatul, ca să nu se vadă imperfecţiunile lucrării.
- Garanţia lucrării să fie de 25 de minute.
- Marconst să fuzioneze cu Selina şi să dea vina pe aceasta pentru că e firma de casă a Primăriei.