Unul din fraţii Maghiar a fost achitat. Nu de duşmani, ci de Justiţie

Chirurgul Adrian Maghiar a fost acuzat de malpraxis, dar până la urmă s-a constatat că mortul e de vină pentru că nu a rezistat la autopsie.

Ar fi fost o premieră galactică să aflăm că un băiat cu brişca-n mână dă socoteală unui pacient imprudent care a avut ghinionul să fie operat de respectivul. Ceea ce mă miră este de ce Justiţia nu a cerut persoanei decedate daune pentru tracasarea domnului doctor.

Păi ce, vine oricine şi se agaţă în bisturiul medicului şi apoi umblă prin Tribunale după bani? Sentinţa dată de Curtea de Apel Oradea face ca de acum înainte, în timpul operaţiior, medicii să nu mai trebuiască să poarte mănuşi şi mască.

Pot lăsa liniştiţi amprente, iar pacientul, chiar dacă-i de faţă, nu mai poate identifica asasinul pentru că are gura astupată cu ţărână.


*
*