Se-mpute treaba. Ruşii de la Nis Petrol ne caută de gaze tocmai la Felix

Cine se întreabă de ce alde Ponta preferă să amestece apa termală din Felix cu gazul de şist, poate găsi următoarea explicaţie: e mai convenabil să tulburi baia anuală a peste 1 milion de români decât somnul de veci al câtorva mii de alegători decedaţi, care reprezintă fieful electoral a lui Liviu Dragnea. Şi uite aşa, NIŞte petrolişti de la NIŞ, care se dădeau fete mari şi înalte spunând că ei umblă exclusiv după ţiţei, şi-au dat arama pe faţă.

Acum orădenii au ocazia să-şi arate solidaritatea cu fraţii din Sânmartin, aşa că reacţia firească ar fi să facă un miting de să tremure nădragii de frică pe primul plagiator al ţării.

Acel primar, care-şi va da acordul pentru explorarea gazelor de şist, mă-sa-i… ştim noi cum.

Minunat e că pe actul care dă liber la gazare figurează şi numele conţărancei noastre, Lucia Varga, care, de când s-a dus la Bucureşti, a avut o singură preocupare: să se lupte pentru postul de director al iubitului soţior.


*
*