Instalarea liberalului brăilean Stănel Necula pe postul de administrator special la Electrocentrale s-a lăsat cu schimbări. Atâta doar că, cel puţin pentru început, doar de formă.
Săptămâna trecută, buruienişul din faţa intrării în sediul societăţii a fost tuns şi la fel şi crengile uscate ale pomilor. Pe de altă parte, Necula şi-a luat totuşi treaba în serios şi a participat la toate şedinţele operative de dimineaţă, pentru a lua pulsul centralei. Vorba vine!
Traumatizaţi de fostul director Dragoş Gligor şi obişnuiţi să se descurce singuri, şefuleţii s-au ferit să-i raporteze noului jupân că, peticit pe toate părţile, sistemul funcţionează pe principiul dominoului: dacă muţi coada de lopată ce propteşte poarta CET-ului, s-ar putea să cadă inclusiv turnul centralei.
Şefii de echipe sunt cu atât mai timoraţi cu cât noul administrator special nu a făcut niciun secret din faptul că în perioada următoare va reduce cheltuielile, atât la personal cât şi la dotări.
Spre exemplu, la capitolul bocanci, Necula a anunţat că va tăia cam 60%. Şi nu a precizat dacă înainte de asta personalul va fi scos din ei sau va avea aceeaşi soartă ca încălţările…