Politică din boscheţi: Traseistul Mircea Matei se dă politician inocent

Când n-au altceva mai bun de făcut, românii se întreabă probabil care o fi diferenţa între Fundaţia Mişcarea Populară şi partidul cu acelaşi nume. Că doar sunt ambele tot o apă şi-un pământ, având scopul să strângă voturi pentru Băsescu şi neamurile lui. Ei bine, Bihorel a descoperit totuşi o deosebire.

Dacă filiala locală a Fundaţiei, condusă de maestrul Eticii de Sorbonica, Sorin Borza, a avut îndrăzneala unei prime ieşiri publice pentru a se prezenta în faţa presei, a doua zi a făcut-o şi Mircea Matei, liderul local al Partidului, dar într-un stil cu totul personal: a invitat numai ziarişti cuminţi, “sărindu-i” pe cei care i-au taxat matrapazlâcurile. A doua zi s-a văzut de ce, când declaraţiile au văzut lumina… internetului.

Aşa am putut afla că Mircea Matei reprezintă “un altfel de partid”, cu un crez creştin-democrat şi clasic liberal, ce promovează un set de valori opus “politicii de gaşcă” prezente în politica românească, având ca principal element de selecţie meritocraţia şi ca trăsătură de fond transparenţa ş.a.m.d.

Bihorel ar fi avut o singură întrebare pentru fosta slugă a lui Petru Filip, PDL-istul vopsit în PPDD-ist, care n-a lucrat decât în funcţii în care a fost înşurubat politic, care şi-a părăsit familia, vrând să-şi lase copiii fără casă, şi care s-a răzbunat pe oraş pentru că a fost marginalizat politic: “Bă, tu chiar n-ai un pic de ruşine?”.


*
*