Retrospectiva săptămânii: Carpe diem, Sorbonica!

 Asociaţia Universităţilor Europene a făcut un control la Sorbonica şi a constatat că fără restructurări aceasta va pieri. Rectorul Barney a explicat: „E adevărat că dacă mergem aşa în doi-trei ani dispărem. Dar noi ne ghidăm după principiul trăieşte-ţi clipa”.

Luni

Vio căre Ghiusi: „Ai văzut datele recensământului?”. „Da dar nu le pricep”. „Îţi explic eu. Recensământul vine cu două veşti. Una bună, una rea. Pe care să ţi-o spun mai întâi?” „Pe aia bună”. „Numărul cetăţenilor a scăzut cu un milion şi jumătate”. „Şi aia rea?”. „Din păcate nu toţi cei 1,5 milioane sunt unguri”.

Marţi

Juji, fericită după serbările dedicate Sfântului Ladislau: „Să ştii că au venit şi mulţi români la serbări, că bograciul şi pălinca nu ştiu de etnie”. „Şi eu am fost, şi promit că voi fi şi la anul”. „O să mă chemi şi pe mine?”. „Sigur. Serbările se vor numi Zilele Sfântului Vasile şi vom înlocui bograciul cu mititei”.

Miercuri 

Asociaţia Universităţilor Europene a făcut un control la Sorbonica şi a constatat că fără restructurări aceasta va pieri. Rectorul Barney a explicat: „E adevărat că dacă mergem aşa în doi-trei ani dispărem. Dar noi ne ghidăm după principiul trăieşte-ţi clipa”. „Şi după ce se desfiinţează Sorbonica ce se va alege de profesori?”. „Sunt buni specialişti. Vor găsi de lucru la sapă”.

Joi

Disponibilizări la CFR. Primii trecuţi pe liste – frânarii. Directorul Regionalei dă lămuriri: ”Era normal să începem cu ei. Noi consumăm atâta combustibil să punem trenurile în mişcare şi ei le pun frână. Scandalos!”. „Dar ce faceţi cu naşii dacă se desfiinţează trenurile?”. „Încercăm să-i reconvertim în controlori de bilete pe tramvaie. Că meserie ştiu”.

Vineri

Din cauza numărului limitat de locuri în creşe, admiterea se va face pe bază de dosar. Inspectoarea şcolară era fermă: „Trebuia să facem cumva departajarea”. „Aşa e, dar nu pe bază de dosar. Nu era mai bine să daţi un examen scris în care bebeluşii să răspundă la câteva întrebări? Cum ar fi: de câte ori se scapă pe ei zilnic, ce tip de lăptic preferă?”. „Ideea e bună, poate o aplicăm la anul”.

Sâmbătă

Numeroase monumente vor fi iluminate arhitectural. Viceprimarul a explicat: ”Ideea este de a folosi lumină produsă de leduri, pentru că e o lumină rece”. „Şi cu ce ne încălzeşte asta?”. „Păi nu există riscul să se aprindă plasele care maschează ruinele”.

Duminică

A început recoltarea florilor de pe drumul de Beiuş. Alţii spun că e vorba de fapt de asfaltare.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de ocsi | 8 iulie 2013 16:02

    mai mai bihorel nu scoti nici o litera despre imensul succes al festivalului folcloric ,ce audienta masiva a scos in fata scenei pus pentru bucuria soferilor chiar acolo unde incurca foarte mult circulatia .”BRAVO” organizatorilor si a Primariei