Concertul Deep Purple de la Cluj a început cu o întârziere de 35 de ani (FOTO)

Am ajuns la Cluj Arena şi mi-am dat seama că măcar pentru minunata construcţie merită să ai un premier la Bucureşti. Bravo, Bocule!

Speram ca la concert să nu văd picior de manelist. Se pare că, totusi, Poliţia a descoperit unul, la toaletă, dar corpul nu i-a fost depistat încă. Glumesc, desigur. Atmosfera a fost paşnică, la concert asistând, în unele cazuri, trei generaţii din aceeaşi familie. Dintre cei care au cântat în deschidere mi-a plăcut Baniciu, Lipan, Kappl şi prietenii, de fapt trupa Phoenix, fără casierul lor, Nicu Covaci.

Despre Deep Purple numai de bine. Au o vârstă, au un trecut, dar profesionalismul le-a rămas neatins. Cel mai greu e cu solistul, căci corzile vocale îmbătrânesc mai repede decât cele de la chitară.

După ce ani de zile i-am ascultat la radio Europa Liberă, cu bruiaje şi paraziti, am avut, în sfârşit, bucuria să-i văd pe meseriaşi la muncă. Şi au avut-o şi alţi orădeni, cărora le-am dat bilete moca în urma unui concurs.

Senzaţia mea după concert? Să fac mai bine o paralelă: E ca şi cum, în facultate, iubeşti o fată, dar te culci cu ea abia la întâlnirea de 30 de ani…

517

5 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de cineva | 1 iulie 2013 12:40

    A fost foarte fain concertu, ar mai trebui sa se faca evenimente de genul

  2. >> Postat de andrei | 11 iunie 2013 23:54

    intarzierea de 35 de ani e pentru dumneavoastra. pentru mine intarzierea a durat doar 20 de ani (1998 – sala polivalenta) si apoi a urmat o asteptare de 9 ani (2007 – stadionul cotroceni). cam trist ca abia acum ii vedeti cand sunt deja spre apusul carierei.

  3. >> Postat de george | 10 iunie 2013 23:10

    Ineamna ca oricum acea colega de facultate era doar o inchipuire sau nu merita oricum sa o intalnesti dupa 30 de ani.Eu am perceput acest concert cum zicea cineva:E ca si cum ar veni americanii (cei asteptati) pentru bunicii nostrii!!

  4. >> Postat de Marcel Boca | 10 iunie 2013 09:27

    Ca sa te completez cu senzatia mea este ca si cum in facultate iubesti o fata si te culci cu ea dupa intalnirea de 30 de ani si in timp ce se dezbreaca vezi ca are tatele lasate pana la buric iar cand o saruti proteza cu dintii perfecti iti ramane in gura ta.Poate e cam rea comparatia dar senzatia asta am avut-o.Din pacate…..

  5. >> Postat de Florin Budeu | 10 iunie 2013 06:57

    …la anu am intalnirea de 30 de ani de la faculta…din pacate,nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo colega Led Zeppelin…