Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Profesorii de la Sorbonica au prevăzut pandemia încă de acum 10 ani

Luni

Vio către Ghiusi: „Am văzut că la inaugurarea bazinului didactic a apărut și Husarul, la tăiat de panglici, cu foarfeca în mână. El ce rol a avut în proiect?”. „Păi, el i-a învățat pe ceilalți să mânuiască foarfeca. Că pe el îl cheamă Szabo, adică croitor, și e meșter în așa ceva”.

Marți 

Rectorul Barney a stabilit cum se vor desfășura cursurile la Sorbonica. „Vom merge în scenariu hibrid: și online, și față în față”. „Și o să funcționeze?”. „Avem experiență. Noi am prevăzut că vine pandemia încă de acum 10 ani. De multă vreme zeci de profesori nu mai veneau la cursuri să-i vadă studenții la față”.

Miercuri

Nae polițistul: „Mare greșeală că s-a lăsat vaccinarea pe seama medicului acela militar. Trebuia militarizată acțiunea de vaccinare, dar era mai bine să cadă în sarcina Poliției de Frontieră”. „De ce?”. „La ce băieți avem pe fâșie, gata să ateste că ai certificat pentru 200 de euro, la ora asta țara era vaccinată în proporție de 157%”.

Joi

Un șefuț de la PSD, directoraș pe la Ambulanță, a aflat de la judecători că nu e legal concursul prin care a obținut postul. „Adică tu nu știai că nu ai vechimea necesară ca să te poți prezenta la concurs?”, l-am întrebat. „Știam! Atunci nu aveam vechime, dar acum am, așa că mă simt în legalitate”.

Vineri

Un concetățean s-a specializat în fabricarea de roboți care au ajuns să joace și în filmele americane. „Ai putea să faci un robot care doar să tacă și să joace golf, de exemplu?”. „Cu siguranță. Numai să nu-mi cereți să fie și neamț”.

Sâmbătă

La concursul de tenis din justiție s-a impus favoritul. „De departe sunt cel mai bun tenismen dintre judecători”. „Ai avut un antrenament special?”. „De fiecare dată când plouă, joc ping-pong”. „Ca și cu dosarele?”.

Duminică

Se văd primele efecte catastrofale ale disponibilizărilor de la Muzeu și Bibliotecă. Și-au mărit programul de funcționare.


*
*