Zece observații despre lansarea Revistei Familia

1. Au fost prezenți 150 de oameni la lansarea revistei. Dacă fiecare cumpără revista, numărul cumpărătorilor va crește de 75 de ori.

2. Pentru o revistă care nu mai apare, conform celor spuse de vechea conducere, este un număr foarte reușit.

3. Atâta lume nu venea la lansare nici dacă spiciul de prezentare l-ar fi ținut Ioșca Vulcan.

4. Este prima revistă de cultură din lume care poate funcționa și în lipsa ștampilei.

5. Lansarea a avut loc în absența fostului redactor-ștef, Traian Șef.

6. Bine că nu a venit și Ilie Bolojan, că mai dădea afară doi angajați și cerea reducerea numărului de pagini.

7. Actualii redactori s-au jurat că nu vor „maneliza” revista. Așa că, cei care sperau să citească eseurile lui Florin Salam, Adi Minune și Țzanca Urangutanul vor fi dezamăgiți…

8. Scriitorul Florin Ardelean l-a acuzat pe Miron Beteg de sindromul Stockholm. Tot e bine că nu-i vorba de sindromul Birtin.

9. Domnul Beteg ne-a promis că nu va face din Familia un fel de Arici pogonici. În actualul context cel mai potrivit ar fi să facă un fel de „Cutezătorii”.

10. În literatură e ca în fotbal. Uneori trebuie să schimbi antrenorul pentru a da un șoc echipei.


*
*