Era o chestiune de timp să auzim de primele victime colaterale ale COVID-19. Niște compatrioți de prin Moldova au căzut răpuși de credulitate.
Paizanii, urmașii răzeșilor lui Ștefan, s-au luat după sfaturile iresponsabile ale lui Donald Trump și și-au băgat în glandă dezinfectant. Adică niște spirt medicinal în care metilicul era majoritar în fața etilicului.
Zece oameni nevinovați au căzut pe altarul științei, iar doi patroni au și fost arestați pentru comercializare de spirt medicinal contrafăcut. Din păcate, este doar primul pas, și dacă pandemia mai durează, s-ar putea ca la noi numărul morților intoxicați cu spirt să fie mai mare decât al celor răpuși de coronavirus. Nu m-ar mira să auzim și de alte inovații din partea băştinașilor.
1. Rachiu din mască FFP2. Dacă se poate face pălincă din pufoaică, fabricarea rachiului din mască n-ar trebui să întâmpine probleme tehnologice.
2. Combinezon de protecție cu supapă. Prin supapă se pot îngurgita cantități suficiente de alcool ca să întrețină viața celor care o poartă, minimum 4 ore.
3. Vizieră din cristal și bonetă din fontă. Sunt excelente când apar conflicte la bufetul satului.
4. Izoletă. Mijloc de locomoție pentru bețivi atunci când trebuie duși acasă și nu se pot ține pe picioare.
5. Pentru a nu mai fi tentați să fugă din izolare sau carantină, contacții vor fi introduși în pivnițele de la Cotnari și Panciu.