Apelul prefectului către traficanți

Având în vedere că în vremuri excepționale trebuie să avem apucături pe măsură, transmit pe această cale apelul prefectului către toți traficanții de materiale sanitare din țară.

Mesajul a fost formulat după ce în Borş au fost confiscate 14 tone de biocide, din care 7 tone au fost distribuite personalului din prima linie din Bihor.

„Stimați traficanți de materiale sanitare, având în vedere că, în urma înțelegerii cu ministrul de Interne, jumătate din cantitatea de biocide confiscate la Borș, adică 7 tone, va reveni județului nostru, vă rog prin prezenta următoarele:

Pe lângă cantitatea de biocide confiscată, vă rog să traficați și 50 de ventilatoare mecanice, 2 milioane de măști FFP3, 800 de mii de combinezoane de unică folosință și 400 de mii de botoșei. Confiscarea se va face civilizat, cu ajutorul vameșilor și al Poliției de Frontieră. Cu această cantitate de materiale, estimăm că vom reuși să facem față vârfului pandemiei, motiv pentru care vă mulțumesc anticipat. Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră și traficul transfrontalier!”.


*
*