Luni
Vio către Ghiusi. ”Bine, mă, că ați blocat granițele terestre și oamenii noștri au trebuit să stea 24 de ore la intrarea în Ungaria dinspre Austria!”. ”Noi încercăm să ne protejăm granițele și, dacă ați avea minte, ne-ați mulțumi că le protejăm și pe ale voastre. Și apoi, la ce culoare aveau unii refugiați români, cred că puteau veni acasă și pe calea aerului, nu doar pe șosele”.
Primăria a făcut toate demersurile să transforme orașul în stațiune balneară. Păsztorul, nemulțumit că Bolovan își arogă toate drepturile: ”Aș vrea să reamintesc că primul care a avut ideea de a transforma municipiul în stațiune balneară am fost eu. Prin stilul de muncă imprimat, Consiliul Județean a primit deja titlul de stațiune balneară”.
Miercuri
Nae polițistul. ”Nu înțeleg de ce o parte din oamenii băgați în carantină ne acuză că i-am bruscat. Ar trebui să fie conștienți că, dacă nu respectă hotărârile, s-ar putea să aibă de-a face, dacă nu cu brațul lung al legii, atunci cu cel înarmat al jandarmului”. ”Păi, unii chiar mi-au arătat rănile”, am ripostat. ”Nimic mai fals! Ne-am comportat cu mănuși cu ei și cu măști, doar e epidemie. Așa că am apelat la mascați”.
Joi
Un idiot a sunat la 112 și s-a dat infectat ca să fie plimbat cu izoleta. Numai că omul nu a ajuns la spitalul de infecțioase, ci la nebuni. A mărturisit: ”Adevărul e că-i cam nașpa cu izoleta, fiindcă s-au stricat filtrele și am tras aer doar din când în când. Oricum, a fost o experiență de neuitat și, dacă ar fi după mine, aș introduce-o în circuitul turistic”. ”Pe când altă ispravă?”. ”Aș vrea să văd cum e să stai într-o urnă funerară”.
Vineri
Cele mai dure efecte ale epidemiei se simt la țară. Un paizan s-a confesat: ”S-a închis bufetul, suntem distruși. Simt că e un atac murdar la însăși fibra țăranului român”. ”Măcar acum aveți și voi motiv să mergeți la biserică”. ”Ne-am gândit la asta, dar vinul de împărtășanie este distribuit doar o dată pe săptămână. Deocamdată mai rezistăm, că la cât alcool avem în sânge, ne mai vine cheful de cântat încă trei săptămâni. După aia, însă, va fi o tragedie”.
Sâmbătă
Un funcționar de la Starea Civilă era epuizat de prea multă muncă. ”Acuma i-a apucat pe oameni să vină la voi să-și modifice actele?”. ”Au venit în neștire să declare că le lipsesc cei 7 ani de acasă. Speră ca prin asta să iasă din categoria persoanelor în vârstă care, se știe, au un grad ridicat de risc la coronavirus”.
Duminică
S-a anulat Târgul de Paști. Încă de Târgul de Crăciun nu știm nimic.