Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Cum a devenit Păstorul Sabotor

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că ați acaparat nu doar presa de limbă maghiară, ci și pe cea de limbă română”. „Păi, la câți cetățeni maghiari care nu știu o boabă ungurește avem, era necesară mișcarea asta”. „Și atunci vor dicta udemeriștii?”. „Mai degrabă cei de la Fidesz, divizia română”.

Marți

De când a fost demascat de șeful aeroportului, Păstorul a devenit Sabotor. „S-a enervat Bolovan că vreau să pun o fătucă șefă la Aeroport. Se miră că nu ne crapă obrazul de rușine la așa alegere”. „Și nu vă crapă?”. „Avem destule creme și farduri pentru șorici”.

Miercuri

Puradel, nedumerit. „Edilul vrea să facă case pentru diasporeni, dar în loc să le pună în cartierul francez, unde sunt cosângenii mei, le-a plasat aiurea, lângă spitalul TBC”. „Dar de ce să le pună în Voltaire?”. „Cine crezi că se va repatria în țara asta condusă de tâmpiți?”.

Joi

Poliția și Jandarmeria au făcut descinderi în gară. Nae polițistul mi-a dat raportul: „Am găsit 14 prostituate, 22 de oameni ai străzii, 6 șuți, 9 cerșetori și 11 taximetriști care nu erau cu actele în regulă”. „Și ce e așa de interesant în asta?”. „Păi, n-am prins niciun tren”.

Vineri

Minunați băieții de la polo: deși sunt Cenușăreasa clubului, au reușit să-i bată pe cei de la Barcelona! Un jucător a explicat. „Ne-am dat baschetbaliști, ca să putem mânca și noi pe gratis la restaurantul șefului de club”. „Că doar nu v-or fi pus droguri în mâncare?”. „Zici tu ceva. La salariile noastre mici, când am văzut o friptură am crezut că am halucinații”.

Sâmbătă

Veste bună pentru microbiști. Bolovan a anunțat că, dacă ajung ai lui la putere, va face un stadion de lux. „Dar după ce vom avea stadion, vă veți implica și în formarea unei echipe?”. „Nu, că în domeniul acela se fac multe lucruri necurate. Noi punem stadionul la dispoziție și Consiliul Județean să facă munca murdară”.

Duminică

Unul dintre organizatorii zilei comunității evreiești: „Dacă am avut ziua Anatoliei, chit că ultimul turc a plecat în anul 1640, era normal să avem și sărbătoarea noastră”.


*
*