Şoferii care ar vrea să circule pe drumul Oradea-Beiuş au început însămânţările de primăvară pe carosabil. Ideea nu e rea din moment ce cantitatea de pământ e mai mare decât cea de asfalt.
Simţind că situaţia scapă de sub control, preşedintele PSD Bihor domul Ioan Mang l-a întrebat pe Ministrul Marilor Proiecte, domnul Dan Şova ce se mai aude cu drumul, care în prezent este complet abandonat.
Cum domnul Şova nu are dureri de manibulă, nu i-a fost greu să spună că se vor aloca sume şi pentru acest tronson. Faptul că informaţia mi-a parvenit de 1 Aprilie nu e de natură să ştirbească credibilitatea promisiunilor guvernamentale. Dar nu pot să nu observ că după declaraţii, temperatuile au ajuns în zona îngheţului.
Domnu’ Şova, am şi eu o rugăminte: daţi-ne bani pentru un patinoar, noi turnăm apa şi dumneavoastră doar ne povestiţi despre autostrada Transilvania. Să vedeţi ce gheaţă vom avea până la vară…