Deşi declarată incompatibilă de Agenţia Naţională de Integritate încă din 2015, pentru că în paralel cu funcţia de primar a făcut şi comerţ, iar anul trecut a pierdut definitiv procesul intentat la Înalta Curte pentru anularea acestui „verdict”, motiv pentru care prefectul Ioan Mihaiu a fost nevoit să emită, într-un final, un ordin de încetare de drept a mandatului, fosta primăriţă a comunei Uileacu de Beiuş, PSD-ista Mihaela Sabău, nevasta şefului Poliţiei Beiuş şi cumnată de procuror, continuă să conducă comuna ca şi când n-ar avea nicio interdicţie.
Evident, printr-un artificiu peste limita legalităţii şi cu mult tupeu. În aceeaşi zi în care a primit dispoziţia prefectului privind încetarea mandatului, iar atribuţiile de primar au fost transferate viceprimarului Gheorghe Cuciula (tot de la PSD), femeia şi-a rezolvat o nouă funcţie, şi anume de consilier personal al acestuia.
De atunci, nu numai că nu şi-a predat biroul de primar şi maşina de serviciu, ci le foloseşte în continuare, ba, mai mult, tot ea e cea care împarte ordine atât „şefului” viceprimar, cât şi tuturor celorlalţi angajaţi. Dovadă că la noi legea-i tot vorbă-n vânt şi că activul de partid este deasupra ei…
1 Comentariu
Pe faras cu aceasta mitocana. Privirea de bovina o si recomanda.