Hotărât lucru, PSD Bihor este în vrie. Iar degringolada din partid se reflectă din plin şi asupra Consiliului Judeţean, instituţie pe care o conduce împreună cu hoaverii din UDMR.
O dovadă este că unul dintre consilierii judeţeni PSD aflaţi în conflict de interese fiindcă a votat bugetul judeţului şi alocarea de fonduri pentru asociaţia Ecoland, pe care o şi conducea ca director, a renunţat la funcţie, mai mult de nevoie decât din proprie iniţiativă, după cum a aflat Bihorel. Stela Babău şi-a înregistrat demisia pe 29 mai, la mai bine de o lună după ce pe 16 aprilie votase bugetul judeţului.
Partea nostimă e că Stela ar urma să fie înlocuită la şefia Ecoland de un tinerel pe nume Sergiu David, şi el tot consilier judeţean, propulsat de fostul eurodeputat Emilian Pavel. Cum ar veni, deja se ştie numele viitorului PSD-ist care se va situa, şi el, în conflict de interese…