La Consiliul Judeţean nu doar graba strică treaba, ci până şi lentoarea. După ce au tot amânat organizarea unui nou concurs pentru postul de manager al Şcolii de Arte Francisc Hubic, instituţie de cultură care funcţionează cu interimari de aproape doi ani – cel mai recent fiind baritonul Florin Mariş Hinsu -, responsabilii CJ Bihor au buctat-o şi când, în sfârşit, au reluat procedura.
La mai bine de două săptămâni după ce concursul a fost anunţat pe site-ul CJ, tot acolo a fost publicat un nou anunţ, semnat de preşedintele Pásztor Sándor, cum că acesta se anulează din cauza unor „deficienţe procedurale”. Care au fost acestea?
Reprezentanţii CJ amână să spună, dar Bihorel a aflat că baiul ar fi fost de-a dreptul stupid.
De profesionişti ce sunt, angajaţii CJ au publicat anunţul cu condiţiile de participare fără caietul cu obiectivele cerute, necesar pentru scrierea proiectelor de management de către candidaţi, „caiet” postat doar pe site-ul Şcolii de Arte.
Până când se deşteaptă funcţionăraşii, instituţia de cultură continuă să funcţioneze pe avarii, renunţând la activităţi pe care le organiza în mod tradiţional…