Luna decembrie nu este una favorabilă pentru purcei și curcani. La noi, însă, curcanii nu se prea mănâncă, poate și pentru că, dacă nu ești atent, riști să-ți stea epoleții în gât.
Iată o poveste numai bună de Crăciun: un curcan de la circulație a salvat o lebădă ce ieșise din Criș pe Magheru, să vadă dacă nu cumva au început lucrările la pasajul care subtraversează drumul, de la Ștrand la Poliție.
Faptul că lebăda nu a sfârșit în proțap așa cum pățeau suratele ei la Viena imediat după Revoluție are două explicații: ori poporul s-a mai civilizat, ori cei care ar fi capabili de asemenea gesturi au plecat în alte țări la vânătoare.