Concursul organizat săptămâna trecută de Spitalul Municipal din Oradea pentru ocuparea postului de director financiar contabil va fi reluat la o dată ce urmează să fie anunţată.
Cei trei candidaţi înscrişi în competiţie au fost declaraţi respinşi fiindcă nici unul nu a reuşit să obţină nota minimă de 7.
Printre „picaţi” s-a numărat inclusiv fosta directoare financiar contabilă Maria Silaghi, care ocupa postul din 2014, dar care a obţinut o medie de 6,51 după ce la proba scrisă a luat doar nota 3,80.
Bihorel a aflat că, la cererea managerului spitalului, Dacian Foncea, care îşi doreşte cel mai bun director financiar, subiectele date candidaţilor au avut un grad de dificultate foarte ridicat. Atât de ridicat încât, iată, nimeni n-a putut trece proba scrisă!