Continuă epopeea declaraţiilor pro-familie tradiţională făcute de preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă, la ceremonia de inaugurare a anului universitar.
Iniţial, 13 preşedinţi de asociaţii studenţeşti l-au reclamat pe Curilă la Comisia de Etică pentru propagandă religioasă, dar sesizarea lor a fost respinsă pe motiv că nu fusese semnată cu nume şi prenume, ci în numele organizaţiilor.
Săptămâna trecută, după o lună de la prima sesizare, studenţii au depus o nouă plângere, de data aceasta asumată. Atâta doar că, aşa cum era de aşteptat, numărul reclamanţilor a scăzut de la 13 la 9, o parte a tinerilor studenţi temându-se de represaliile dascălilor, dacă iscăleau plângerea.
Acum rămâne de văzut ce nou răspuns va da Comisia de Etică, nevoită să-l cerceteze pe unul dintre grangurii Universităţii. Bihorel nu s-ar mira ca vinovaţi să fie, în final, tot studenţii…