Surpriză totală pentru poliţiştii Antidrog care au cerut municipalităţii, recent, să aibă acces la înregistrările făcute luna trecută de camerele de supraveghere ale oraşului amplasate în zona terenurilor de tenis din Ioşia, loc vechi de întâlnire a dealerilor de etnobotanice din oraş.
În locul înregistrărilor, anchetatorii au primit o scrisoare prin care li se comunică faptul că Primăria n-are ce să le dea.
Motivul? Oficial, reprezentanţii Direcţiei Patrimoniului Imobiliar au pretins că în zonă se fac lucrări pentru modernizarea sistemului de supraveghere, aşa că au întrerupt temporar abonamentul la firma care stoca imaginile pe server.
Chestiune care ar fi credibilă dacă Bihorel nu afla că, de fapt, sistemul de monitorizare de la Baza de Tenis este unul performant, abia dat în folosinţă anul trecut, în septembrie.
Ca urmare, explicaţiile ar fi doar două. Ori că Primăria a dat banii pe camere şi cabluri depăşite, ori că face economie, pe stilul directorului Lucian Popa, ultima variantă fiind însă cam ridicolă, din moment ce „economia” este de vreo 90 lei pe lună. Cam cât încasează un traficant de etnobotanice pe două pliculeţe…
1 Comentariu
Pe ce planeta traiti? Traficanti de droguri sunt mana in mana cu militia oradeana!!! Voi va faceti ca sunteti batuti in cap sau chiar sunteti! Toti derbedeii cu 2 clase cu muschi cu un vocabular mizer si cu masini scumpe dau partea celor din militie pentru protectie! !! Audi a5 blk unul din sutele de dealeri oradeni apoi bmw seria 5 alb abk etc