Din 1 martie, Biblioteca Universităţii din Oradea îi penalizează pe cei care uită să returneze cărţile, studenţi şi profesori deopotrivă. Penalizarea e de 50 de bani pe zi, suma fiind stabilită de Senatul universitar.
Numai că, din exces de zel, directoarea bibliotecii, Florica Ujoc, a vrut să aplice amenzi şi retroactiv, anunţând restanţierii că au de plată şi pentru întârzierile de până acum, chit că taxa e una nouă, acum introdusă.
Uite aşa, unii profesori s-au trezit că au de scos din buzunar sute de lei pentru că ţin cărţile instituţiei pe-acasă de luni bune, unii chiar de ani. În final, exuberanţa directoarei a fost totuşi oprită de conducerea Universităţii, care a anunţat-o că va trebui să se mulţumească cu banii adunaţi de la noii uituci, nu şi de la cei vechi.
Oricum, să nu se teamă: vor fi destui şi de-acum încolo…