Pensii nesimțite pentru primari pe măsură

Atunci când nu dorm, parlamentarii se apucă să voteze legi care le sunt favorabile.

Ba să castreze organele de ordine care riscă să-i prindă în flagrant când fură, ba să-și mărească pensiile, ba să distrugă DNA-ul și ANI.

Avem și noi podoabe de primari de comune, mai mult sau mai puțin primitive, ajunși parlamentari care și-au făcut socoteala că la bătrânețe e rentabil să trăiești boierește pe banii pulimii.

Printre inițiatorii proiectului de lege pentru pensiile suplimentare ale primarilor sunt și doi vajnici pesediști bihoreni, Ionel Roman și Ghiță Bogdan.

Adevărul este că oamenii și acum sunt tarați de stresul avut ca primari, că nu-i ușor să conduci o mulțime de paizani, printre clise, pălinci și căruțe de lemne aduse din pădurea comunală.


*
*