Dacă până acum astfel de plăcuțe se refereau la cerșetori, acum textul este: „Nu dați bani ONG-urilor! Prin asta încurajați cerșetoria”.
Primarul Bolojan a constatat că ONG-urile care bat la poarta Primăriei au primit 700 de mii de euro de la Consiliul Județean.
Așa că edilul a decis să-i lase cu mâna întinsă pe sinecuriști, ba pun pariu că s-a gândit să facă și el o asociație pe lângă Primărie, care să ia banii de pe Consiliul Județean.
Există efecte interesante datorită excluderii ONG-urilor de la ciorba bugetară:
1. A crescut numărul celor care s-au prezentat la AJOFM în căutarea unui loc de muncă.
2. Poliția comunitară a observat creșterea numărului de persoane care cerșesc pe Centru.
3. Numărul proiectelor în domeniul culturii a rămas constant, deoarece, cu sau fără bani, oricum nu se făcea nimic.
4. Consiliul Județean va dubla suma alocată ONG-urilor, ca să poată hrăni ecologiștii în zdrențe, pro democrații ratați, ziariștii lăsați la vatră și sinecuriștii de partid.
5. ONG-urile au declarat că migrează în Cluj, unde Boc dă mai mulți bani, numai că acolo listele de clienți sunt făcute de acum 20 de ani.
6. Politicienii udemeriști sunt revoltați că trebuie să-și plătească colaboratorii din buzunarul propriu, în loc ca aceștia să fie retribuiți de la buget.
7. ONG-urile nu vor avea mari șanse să participe la un concurs de proiecte pentru că singurul lor proiect este să umfle banul public.