După cum vă spuneam, tare mi-a plăcut cum a ieşit Gala Premiilor lui Bihorel de anul ăsta. Ne-am distrat, am dat premii, am dat diplome, am ascultat muzică, ne-am ospătat…
Cu ce s-au ales invitaţii după petrecere? Îmi place să cred că majoritatea cu stomacul deranjat de la atâta râs, dar trebuie să recunosc că, poate, unii pe care i-am taxat mai rău n-au gustat glumele mele.
Indiferent care a fost situaţia, eu i-am cadorisit pe fiecare, să nu mă uite atât de repede, cu o câte o ramă şmecheră, realizată de Duran’s, în care am introdus fotografia lor alături de mine, subsemnatul Bihorel.
Rama am creat-o special ca pe o pagină de ziar, unde am marcat şi titlurile zilei: că mi-am lansat blog, că am făcut peste 100 de „victime” la Gală, precum şi o previziune dureroasă pentru mulţi – „Vine sfârşitul lumii? BIHOREANUL va ajunge la numărul 666”.
Ca să nu aibă scuză pentru a-şi dosi ramele în cutia cu amintiri, cadoul se poate lăsa deschis şi agăţa pe perete, ca un ziar întreg, şi atunci se putea citi un titlu „negativ”, ori se poate îndoi şi folosi ca ramă pe birou, cu mesajul „pozitiv” că celui din poză i-a plăcut la Gala mea.
Se vede treaba că unii au apreciat gestul meu. Spre exemplu, am constatat că Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, a pus rama la loc de cinste în biroul din Primărie, lângă icoanele rămase probabil de pe vremea fostului şef, Marcel Boloş. De ce nu? Şi eu pot fi, la o adică, un sfânt. Sfântul Bihorel. Păi la cât sunt de blagoslovit…
