O mână de localnici de pe strada Podului, din Rogerius, s-au răzbunat săptămâna trecută pe un şofer care le-a blocat accesul la ţarcul cu pubele amenajat de RER Ecologic Service între blocuri.
Şoferul cu pricina şi-a parcat autoturismul Citroen taman în dreptul uşii de intrare în ţarc, aşa că locatarii n-au mai avut nicio şansă să ajungă la containere.
Drept urmare, şi-au lăsat sacii cu gunoaie pe parbrizul maşinii, ba au mai atârnat resturi şi de oglinzile laterale.
Mesajul? Cam dur: să se înveţe minte că, dacă te comporţi ca un gunoi, altă răsplată n-ai cum să primeşti.