La Consiliul Judeţean liberalii au venit la ședință cu oiștea

În ședința Consiliului Județean, subnutrita alianță de la putere a cerut ca gardul viitorului Muzeu să fie trecut în domeniul public al județului. Prin asta se pot accesa 5 milioane de euro, bani din fonduri europene, pentru înlocuirea gardului cazon și amenajarea curții.

Liberalii însă au dat cu oiștea în gard și probabil o vor face până când li se vor rezolva și lor niște doleanțe. „Vreți gard și amenajări peisagistice la Muzeu?”, se întreabă liberalii. „Ok, dar ia să văd că ne dați teren pentru campusul universitar!”.

S-a ajuns în momentul de față la un fel de barter, așa că, decât să se strângă consilierii ca proștii, nu că n-ar fi, mai bine să aștepte ca șefii lor să negocieze în ansamblu toate deal-urile dintre Oradea și județ.


*
*