Retrospectiva săptămânii: Vice Junele era cât pe ce să-l „facă” pe Franklin din flori

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că mă iei peste picior cu câte medalii am luat la Rio”. „Am şi de ce: noi numai cu o înotătoare am câştigat mai multe medalii decât voi în trei ediţii”. „Las’ că vedem la urmă. Pun pariu că luăm mai multe decât voi, dintre care jumate de la sportivii voştri din valize. Că la noi tot ce e fier se lipeşte de degete, de când românul nu mai e frate cu codrul, ci cu magnetul”.

Marţi

Vice Junele despre carele alegorice cu flori: „Am vorbit cu cei din Debreţin să avem un car comun în care sa fie mascota echipei de baschet, Leone, scăldându-se în Aquapark”. „Păi cred că va fi singurul care va face baie acolo anul ăsta! Dar de ce l-aţi ales tocmai pe Leone?”. „Am vrut să-l facem pe Franklin din flori, dar lalelele negre sunt foarte scumpe, plus că se urcau toate femeile în car sa-si faca selfie”.

Miercuri

Pastorul de la Consiliul Judeţean: „Am făcut în trei săptămâni, de când sunt şef, de cinci ori mai mult decât nesimţiţii care au fost la conducere înaintea mea. Am rezolvat mutarea Muzeului, ca să nu deranjăm Episcopia”. „Vezi că şi Janos Xerox a fost şef la Judeţ şi poate se supără”. „El să-şi vadă de drumul rapid până la Debreţin, că tot a zis ca vrea să facă un pol. Apropo, la voi la români cât face un pol, 20 de lei?”.

Joi

Bolovan, amendat de gaşperii de la Discriminare pentru că nu a asigurat persoanelor cu handicap rampe de acces în tramvaie. „Ăştia-s oamenii de la Discriminare, nervoşi că nu se pot sui în mijloacele noastre de transport. Dar în trenuri oare cum se urcă? Pe ceferişti de ce nu-i amendează?”.

Vineri

Primul tramvai de epocă va fi pus în circulaţie săptămâna asta. I-am zis directorului: „La cum arată majoritatea tramvaielor, am crezut că le-aţi scos pe cele de epocă de pe linii încă de acum 5 ani”. „Ăsta vechi rău l-am adus de la Viena. E atât de bine conservat încât urmele de gem de pe ferestre sunt de pe vremea Imperiului”.

Sâmbătă

Scandalul dintre interlopii de la ţară nu se mai opreşte. Nae Poliţistul a explicat: „Am început să-i băgăm la răcoare, că nu se mai astâmpără”. „Să-i băgaţi pe toţi la pârnaie nu-i, totuşi, o soluţie”. „Nu avem ce face, acum ogorul se ară cu tractorul, nu cu boii. Iar ei au prea multă energie şi se iau la cafteală din orice”.

Duminică

Ţăranii polisportivi de la Scai Niuz au luat premiul la secţiunea cel mai bun reportaj real de ficţiune pentru filmarea „Traficul de arme în România”. Aşa să aibă ei trafic la shit-ul lor de site cum e traficul de arme la noi!


*
*