Amnistie fiscală la Bolojan? O fi început campania

Slujbaşii din Primărie au primit peste un milion de euro în plus la salarii. Curtea de Conturi a stabilit că sumele nu se cuveneau şi, drept urmare, trebuie returnate.

Bieţii angajaţi începuseră să se consoleze cu ideea, ştiind pe pielea lor că atunci când vine vorba de bani, primarul Bolojan este profesorul lui Hagi Tudose.

Minune, însă! Bolojan s-a gândit să-i amnistieze pe angajaţi, deşi suma, în viziunea lui, este contravaloarea asfaltării a trei străzi sau un pod peste Peţa sau un sfert de pod peste Criş sau zugrăvirea unui palat pe Centru.

Odată deschisă cutia Pandorei parcă văd că la Primărie se vor înfiinţa spre amnistiere proprietarii care au băut banii de impozite, locatarii care n-au chef să plătească impozite mărite pe dărăpănături sau amendaţii care să se şteargă cu amenzile poliţiştilor locali, la Piramidă.


*
*