În comuna Cărpinet campania electorală a şi început, mai devreme cu câteva luni şi într-un mod mai special: ca-n Vestul Sălbatic.
După ce viceprimarul Daniel Curta, ales în 2012 din rândul consilierilor PNL a dezertat anul trecut la PSD, iar la începutul acestui an a devenit chiar candidatul pesediştilor la funcţia de primar, liberalii, în frunte cu edilul Gheorghe Ienciu, l-au pârât la prefectul Claudiu Pop pentru ca acesta să emită, cum zice legea, un ordin prin care să constate încetarea de drept a calităţii de consilier a acestuia şi, implicit, a funcţiei de viceprimar dobândită în baza apartenenţei la Consiliu.
Atât doar că la aproape o săptămână după intrarea în vigoare a ordinului prefectului, miercurea trecută fostul vice s-a întors la fostul loc de muncă, fix ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Iar când primarul l-a atenţionat că nu mai are voie nici la birou, nici la calculator ori la acte, vicele trădător i-a înfipt un pumn în falcă, de l-a doborât la pământ şi-au trebuit să vină poliţiştii în Primărie. Ţăranii zic, totuşi, că reacţia proaspătului pesedist e cam prematură: dacă acum începe cu „artileria grea”, poate până în vară rămâne fără „muniţie”…
3 Comentarii
Felicitari domnul viceprimar! Dar numai sa nu va faceti probleme! Pumni merita cu sacul Ienciu Gheorghe! Dar asemenea oameni merita puscaria nu sa iti murdaresti mainele cu ei!
Foarte frumos! La cat de ticalos e primarul merita mai multu pumni! Cu munitia il ajut eu! (…).Asa ca nu cred ca viceprimarul nu cred ca il intrece!
Fostu vice numa asta stie sa dea cu pumnu nici o implicare ca si viceprimar pt comuna inapoi pe tir asta sti sa faci