Loviţi de evlavie mai ceva ca de acceleratul 421, un grup de pelerini cu pelerinele lor au vrut să fure nişte moaşte din Grecia. Mai exact mâna Sfântului Haralambie. Sub privirile îngăduitoare ale preoţilor care-i însoţeau, nişte mireni au pus mâna pe mâna sfântului, probabil gândindu-se că ar trebui să aibă şi babele noastre ce pupa.
Între timp, în satul bihorean Mihai Bravu preotul Călin Pintea a fugit cu banii enoriaşilor în Statele Unite. Dacă biserica era pe roţi şi clopotniţa pliabilă, probabil că omul în sutană ducea totul cu el, inclusiv casa parohială.
Pintea nici nu bine a ajuns în State că a şi cerut drept de slujire pe noul continent, acolo unde oamenii au mai mulţi bani decât amărăştenii din Mihai Bravu, ceea ce înseamnă că şi el poate fura mai vârtos.