Festivalul de Teatru Scurt a fost victima Festivalului Porcului, a Concursului de cea mai bună sarma şi a Festivalului carelor alegorice cu flori fanate.
Dracu’ i-a pus pe Daniel Vulcu, Victoria Balint şi compania să ţină festivalul toamna, adică atunci când banii sunt pe terminate. Dacă se făcea în primăvară, lua faţa tuturor şuşanelelor care sunt îndopate cu bani de la Consiliul Judeţean şi Primărie. Oricum a fost un festival dens, conform principiului: „Decât mult şi prost, mai bine nimic şi bun”.
La ora actuală există un paradox în cultura bihoreană. Filarmonica şi Teatrul sunt în parohia Consiliului Judeţean pentru că s-a pornit de la pertinenta observaţie că ţăranii sunt cei mai mari consumatori de muzică clasică şi de spectacole de teatru. Nu poţi asculta în linişte un Şopen-Hauer, că şi vezi o nană ce-şi sprijină sapa de contrabas şi cade în extaz.
Interesul autorităţior locale şi judeţene s-a văzut, duminică, în seara decernării premiilor. Nimeni de la Consiliul Judeţean, pauză de la Primărie. Ehei, dacă nu l-aţi fi mazilit pe Ovidiu Mureşan, alta era situaţia.
Nu intra în panică, îndrăgitule actor Richard Balint: până nu va cânta Veta Biriş în „Omul din La Mancha” nu va veni nimeni de la judeţ ori municipiu să vă admire…