Carp über alles: Şeful Spitalului Judeţean, propus şef şi la Municipal

Că doctorul Gheorghe Carp este un soi de ministru al Sănătăţii pe Bihor se ştia de mult, dar Bihorel nu credea că poate fi chiar peste tot!

O dovedeşte însă Facultatea de Medicină şi Farmacie, care, conform legii, trebuie să facă propunerile pentru şefia secţiilor din spitalele clinice ce funcţionează în judeţ, iar săptămâna trecută l-a propus pe Carp să conducă secţia de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Municipal.

Pe lângă faptul că nu mai are nicio legătură cu Municipalul, Carp nu poate fi şef de secţie aici şi din „neînsemnatul” motiv că e ditamai managerul la Spitalul Judeţean. Cel mai amuzant rămâne, însă, amănuntul că doctorul Carp n-a fost întrebat de nimeni şi, deci, nici măcar nu avea habar de onoarea ce i s-a făcut.

 

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de X de la Judetean | 15 iulie 2015 15:26

    Ca este un foarte bun manager stiti voi bine, jurnalistii!
    Ca nu a fost consultat nu ma mira dar ar fi ideal sa se poata asa ceva si Domnia sa sa accepte.
    Dar ce este extraordinar in stirea aceasta cand aveti poate stiri mai importante de transmis? Sau nu mai aveti?
    Astept stirea unificarii Spitalelor pe care sa le managerieze acest om!