Lecţia de îmbogăţire: Mai mulţi inspectori ai IŞJ Bihor au făcut averi din proiecte europene

Pe cât sunt de mici salariile în învăţământul românesc, pe atât de mari sunt grămezile de bani europeni puse la discreţia dascălilor prin proiectele cu fonduri europene. Doar că la euroi nu ajunge orice amărât de profesor, ci doar cine trebuie.

O dovedesc declaraţiile de avere ale inspectorilor din cadrul IŞJ Bihor, care arată că unii dintre ei au adunat anul trecut adevărate averi din proiectele europene.

Topul bogaţilor îl conduce inspectorul de religie şi, totodată, responsabil de proiecte educaţionale, Florin Negruţiu, care a câştigat în 2014 exclusiv din proiecte 188.214 lei, adică aproape 45.000 euro. Următoarea în top este Elisaveta Roşu, inspector şcolar de geografie, istorie şi ştiinţe socio-umane, care a încasat din proiecte 159.514 lei, urmată de responsabilul de învăţământul profesional şi tehnic, Florian Mieluţ, care a adunat în acelaşi mod 80.000 lei.

Şeful IŞJ Bihor, Nicolae Avram, a câştigat la rândul său din proiecte europene aproape 40.000 lei, o sumă modestă în comparaţie cu colegii săi. Bihorel crede că dascălii bihoreni n-au motive să se mai plângă de veniturile mari, chit că deocamdată le primesc… prin reprezentanţi.

6

6 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de cristian | 5 iulie 2015 13:08

    hm.. Bună tuturor.. sincer îi doresc să se bucure de ei (bani) fiindcă sunt munciți. E normal să facă proiecte, de aia e acolo, să le facă, cât mai multe și pe mult mai mulți bani. Tu cum făceai?

  2. >> Postat de cristian | 5 iulie 2015 13:03

    animal!? draga mea, jungla învățământul românesc produce prințese? dacă nu reziști, zbori din sistem!! cum crezi ca a rămas peste regimul PSD, PDL, USL, PSD, și poate PNL, și printre robele preoților ale tuturor religiilor ?? fiindcă este blondă cu fustă, sau poate un ”Rambo” de Bihor? tocmai, fiindcă este un ”animal” dar, inteligent!

  3. >> Postat de Micul Parizel | 4 iulie 2015 09:14

    cu cat esti mai paralel cu educatia, cu atat norocul, sau „Domnul” (vezi Negrutiu) iti baga mai multe in traista. oamenii astia [si nu doar ei, colcaie administratia de stat de ei], sunt atat de blindati cu documente care le atesta „vastele competente” incat este imposibil sa fie miscati din locurile lor. si asta n-ar fi rau, daca ar face ceva din fisa postului. dar nu fac decat sa agite apele in asa fel incat ei sa prospere. n-are nici un rost sa ne suparam, astia suntem, asta meritam.

  4. >> Postat de Vonea Maria | 3 iulie 2015 14:27

    De la cap se impute pestele…..Iliescu, etc dupa Revolutie s-a distrus totul in tara asta…pina acuma nu s-a sesizat nimeni??? Au fost orbi???o mineriada CA LUMEA… Confiscarea tuturor averilor …pusi la zid…de la cap la coada…Sisteme bolnave de CANCER in metastaza…

    • >> Postat de Misu | 3 iulie 2015 16:01

      Da dar de la coada se curatra, pestele. 🙂

  5. >> Postat de mine | 3 iulie 2015 09:19

    Mda, numai ca in aceste proiecte sunt unii care lucreaza si altii care doar figureaza pe lista. E interesant cum au unii timp sa fie in ‘nspe mii de proiecte, sa aiba functii de conducere si sa isi tina si orele din post. O fi avand ziua mai mult de 24 de ore pentru unii…