Luni
Vio către Ghiusi: „M-am gândit să mă pensionez de boală. M-am dus la Comisia de Expertiză, dar m-au redirecţionat spre Penitenciar”. „Şi până la urmă te-ai pensionat?”. „Nu”. „De ce, nu ai nicio boală?”. „Boli am, dar n-am avut plic în ce pune şpaga”.
Marţi
De poveşti cu primul concetăţean care a cântat în faţa Papei. „Cum a fost?”. „Foarte frumos. Papa este un om deosebit, un adevărat sfânt”. „Ceva remarcabil?”. „Aşa frumos am grăit, că gărzile elveţiene au început să danseze, uitând şi de obiectivul de păzit, şi de halebarde”.
Miercuri
Juji în extaz. „S-au găsit nişte schelete în Piaţa Unirii. Erau unguri, semn că noi am fost primii în oraş!”. „Eu zic că noi, românii, am fost primii aici”. „După ce ţi-ai dat seama?”. „Păi tot după schelete. Că erau fără haine. Or fi fost ei unguri, dar cineva le-a luat hainele”.
Joi
Asociaţia Militarilor, sabotată de birocraţi. Un sculptor s-a plâns: „Am făcut o placă cu Crăişorul Munţilor, dar nu ne-au lăsat să o amplasăm fără autorizaţie”. „La ce hal de birocraţie avem, o să ai nevoie de autorizaţii şi să-ţi montezi o placă dentară”.
A venit Puşcăriabilul să ne dea sfaturi. „Eu îl credeam pe Bolovan om serios, dar mi-am schimbat părerea”. „Să ştii că dacă te critică un penal, nu poţi ieşi rău. Mai bine spune-mi ce-i nou pe la voi, comuniştii?”, l-am atacat. „Mă bate gândul să mă retrag. Mă duc la morţii mei în Teleorman, să mă consult cu electoratul”.
Sâmbătă
În comuna ce era să devină oraş viaţa merge înainte. Un tiutea care s-a opus proiectului explica altora: „Noi ne putem dezvolta şi singuri. Io pe sereleul meu deschid o langoşerie”. „O să arate frumos între nuferi”, m-am băgat. „Nu, că în lacul cu nuferi deschid o spălătorie de maşini”.
Duminică
Cea mai veche familie din oraş are 150 de ani. Revista Familia.